FOTO Accident mortal între localitățile Pătrăuți și Dărmănești. O persoană a decedat, iar altele trei sunt transportate la spital

Astăzi, în jurul orei 14.00, între localitățile Pătrăuți și Dărmănești a avut loc un accident rutier între două autoturisme.

FOTO Accident mortal între localitățile Pătrăuți și Dărmănești. O persoană a decedat, iar altele trei sunt transportate la spital

În eveniment au fost implicate patru persoane. Una dintre acestea a fost găsită în stare de inconștiență.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (EPA și TIM), cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Victima inconștietă a fost declarată decedată, după ce cadrele medicale i-au aplicat manevrele de resuscitare.

Celelalte trei persoane implicate în accident sunt transportate la UPU Suceava.

Vom reveni cu amănunte.

Sursa